Sancțiuni maxime în cazul cabinetului privat din Capitală
Sancțiuni maxime în cazul cabinetului privat din Capitală, unde o pacientă a intrat în comă cerebrală și mai apoi a decedat, după o intervenție estetică. Deși, inițial, verificările au fost …
Ministerul Sănătății asigură redistribuirea celor 197 de locuri și posturi rămase neocupate în sesiunea de rezidențiat din noiembrie 2023.
Pentru a asigura alegerea posturilor rămase neocupate la concursul de rezidențiat din noiembrie 2023, Ministerul Sănătății organizează redistribuirea acestora, conform prevederilor legale, pentru candidații care au obținut punctaj de promovare în sesiunea din mai 2023.
Este vorba în special de posturi din specialități deficitare (medicină de familie, medicină de urgență, chirurgie generală), care pot fi ocupate în ordinea descrescătoare a punctajului, de către candidații care au obținut punctajul minim de promovare în sesiunea suplimentară de rezidențiat din luna mai, în domeniul Medicină.
Solicitanții pot depune direct sau prin poștă cererile, în intervalul 15-29 decembrie, iar redistribuirea se va desfășura în data de 30 ianuarie 2024.
Sancțiuni maxime în cazul cabinetului privat din Capitală, unde o pacientă a intrat în comă cerebrală și mai apoi a decedat, după o intervenție estetică. Deși, inițial, verificările au fost …
Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a făcut o primă analiză a stadiului proiectelor de infrastructură medicală finanțate prin PNRR, împreună cu echipa Ministerului Sănătății.În perioada următoare, până în luna …
Astăzi a fost aprobat un nou Plan național de paturi, valabil în perioada 2026–2028, care prevede optimizarea numărului de paturi pentru spitalizare continuă, finanțate de casele de asigurări de sănătate. …